Apus de soare în Bucureşti

Îmi plac mult peisajele de genul ăsta, aşa că nu ezit să le prind în cadru atunci când pot.

Poza e făcută în Bucureşti, pe 8 octombrie, la apusul soarelui (vedere din cartierul Militari).

O piesă de teatru genială

Reportajul pe care-l am de făcut pentru facultate m-a purtat aseară la un spectacol la Godot, în Centrul Vechi.

Am asistat la o piesă de teatru genială şi foarte hazlie numită „Bullets over Lipscani” şi am descoperit cu ocazia asta trei tineri actori foarte talentaţi: Cătălin Babliuc, Smaranda Caragea şi Dan Rădulescu.

Pe Smaranda o ştiam deja de la Şcoala de Arte şi Maniere, dar încă nu apucasem să o văd pe scenă.

Mi-a plăcut mult şi sper să-mi fac timp să mai ajung la astfel de spectacole.

Vizitatul muzeelor nu-i un lux

În Bucureşti există câteva muzee importante care oferă vizitatorilor acces gratuit o dată pe lună. Dar, indiferent de asta, adevărul e că preţurile sunt foarte accesibile. Şi dacă mai luăm în considerare şi reducerile, deja ajungem la nişte costuri derizorii.

Dacă aceste lucruri s-ar promova mai des, poate că nu s-ar mai forma cozile alea imense la „Noaptea Muzeelor”.

Muzee care au intrarea liberă o dată pe lună:

  • Muzeul Naţional de Istorie a României: pe data de 26 a fiecărei luni;
  • Muzeul Naţional al Ţăranului Român: pe data de 26 a fiecărei luni;
  • Muzeul Naţional de Artă al României: în prima zi de miercuri a fiecărei luni;
  • Muzeul Naţional „George Enescu”: pe data de 26 a fiecărei luni;
  • Muzeul de Artă „Vasile Grigore”: în ultima zi de miercuri a fiecărei luni.

* Am luat în calcul numai preţurile întregi. Pentru mai multe detalii (reduceri, gratuităţi etc.), consultaţi site-urile muzeelor (care pot fi găsite pe www.cimec.ro).

O expoziţie de fotojurnalism care trebuie văzută

Azi am trecut pe la „World Press Photo Romania” – o expoziţie de fotojurnalism care trebuie văzută indiferent că eşti un aspirant la domeniu sau un simplu fotograf amator.

Era cam pustiu, din păcate, dar în felul ăsta am putut să admir liniştit numeroasele fotografii premiate în competiţia internaţională World Press Photo.

Vă recomand cu plăcere să vă duceţi pe-acolo. Expoziţia e la noul sediu al Bibliotecii Naţionale, e deschisă până pe 10 iunie, iar intrarea costă 7 lei.

Ne vorbim şi pe Twitter? Follow @Alex_Boiciuc

Noaptea unui singur muzeu

Eram ferm convins că va fi o babilonie generală în Bucureşti cu ocazia Nopţii Muzeelor, dar am preferat oricum să ies din casă şi să încerc să vizitez măcar unul.

Iniţial, eu şi cu încă doi colegi de masterat voiam să ne încercăm norocul la „Grigore Antipa”, dar în faţa lui era o coadă mai lungă decât un şir generos de promisiuni electorale. Aşa că ne-am reorientat repede către Muzeul Naţional „George Enescu”.

Chiar dacă e un muzeu mic, a meritat efortul, pentru că am ajuns la timp şi pentru ultimul concert al nopţii: cel de violoncel.

Ne vorbim şi pe Twitter? Follow @Alex_Boiciuc

Filmări

Sâmbătă şi marţi m-am dus pe la Şcoala de Arte şi Maniere ca să filmez câte ceva pentru un reportaj.

Încerc să fac, alături de o colegă PMAV-istă, un portret al Smarandei Caragea. Ea e actriţă la Teatrul de Comedie, dar ţine şi cursuri de actorie, cu copii şi adulţi, la şcoala pe care am pomenit-o mai sus.

Reportajul e pentru cursul de Producţie Video Digitală şi momentan suntem undeva pe la jumătatea drumului. Mai avem ceva de filmat şi abia apoi urmează partea mai grea (zic eu) – montajul.

Ne vorbim şi pe Twitter? Follow @Alex_Boiciuc

Prima oară la Opera Naţională

Aseară am fost pentru prima oară la Opera Naţională.

Am văzut premiera baletului Don Quijote şi am rămas plăcut impresionat. Spectacolul a durat aproape trei ore, dar totul a fost atât de interesant încât nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Dansatorii şi orchestra au făcut o treabă foarte bună.

Dacă aveţi ocazia, vă sfătuiesc cu plăcere să mergeţi să vedeţi spectacolul. În stagiunea actuală vor mai fi încă patru reprezentaţii – pe 3 mai, 30 mai, 8 iunie şi 24 iunie.

Ne vorbim şi pe Twitter? Follow @Alex_Boiciuc

„Primiţi cu cutremurul?”

E titlul unui reportaj foarte bun făcut de Vlad Ursulean, Ionela Toma şi Sorina Vasile, în urmă cu câteva luni, despre clădirile cu bulină roşie din Capitală şi fantoma drobului de sare din Prostia Omenească.

Iată reportajul:

Ne vorbim şi pe Twitter? Follow @Alex_Boiciuc

„Tineretul n-a murit, stă pe Facebook adormit!”

Protestul anti-ACTA de ieri a fost o nouă dovadă a rupturii dintre oamenii din offline şi cei din online.

Dacă pe 11 februarie pe Facebook îşi anunţaseră prezenţa peste 42.000 de bucureşteni, iar în stradă n-au ajuns decât în jur de 500, de data asta evenimentul online a strâns 3.400 de oameni, din care aproximativ 70 au venit la fântâna de la Universitate.

Nu degeaba s-a tot strigat că tineretul „stă pe Facebook adormit” şi „Ieşiţi din mall-uri!”.

Probabil că unii s-au mulţumit cu amânarea ratificării acordului şi au considerat că nu-i nevoie să se mai deranjeze. Dar adevărul e că o amânare nu înseamnă neapărat o anulare definitivă.

„De la opt la zece seara, sunt aici să-mi apăr ţara!”

Manifestaţia anti-ACTA a fost doar un alt episod pentru cei care vin zilnic la fântâna din Piaţa 21 Decembrie 1989.

Doar pentru că presa a uitat de proteste, asta nu înseamnă că ele s-au terminat. Au continuat şi după acele orgasme mediatice de pe 15 şi 19 ianuarie, dar au fost paşnice, deci prea plictisitoare. Ieri a fost a 44-a zi de manifestaţii stradale în Capitală.

Am o colegă de masterat care nu a ratat decât o singură zi din astea 44. Diana, că aşa o cheamă, mi-a povestit că totul a devenit o obişnuinţă. Ea şi încă 40-50 de protestatari îşi dau zilnic întâlnire la fântână, între opt şi zece. Deja se cunosc bine unii pe alţii. Au megafoane, au bannere, au steaguri, au măşti cu Guy Fawkes, dar, mai presus de toate, au conştiinţă naţională.

În grupul ăsta nu sunt persoane care stau degeaba. Fiecare are un job, unii au şi cursuri, dar se găseşte timp şi pentru proteste. Alţii de ce nu găsesc timp să li se alăture?

În ţară nu se mai ştie cine protestează sau nu, aşa că au trimis nişte colegi prin alte oraşe, ca să afle lumea că manifestaţiile sunt încă vii.

Peste drum, în faţa Teatrului Naţional, e un alt grup de protestatari care vine zilnic, dar ei sunt mai organizaţi, au în spate sindicatele.

  • Notă: Titlul şi intertitlul sunt scandări ale „ciumpalacilor” din Piaţa 21 Decembrie 1989.
Ne vorbim şi pe Twitter? Follow @Alex_Boiciuc

Deszăpezirea actelor

Strada Cărăbuşului din sectorul 6 al Capitalei – o stradă care probabil figurează în acte ca fiind deszăpezită.

Da, eram acolo când a trecut individul cu plugul. Eram acolo să văd cum trece şi nu rezolvă nimic. Asta se întâmpla acum două zile. Poza de mai jos e de azi.

Ne vorbim şi pe Twitter? Follow @Alex_Boiciuc