Cu dalta şi ciocanul înainte!

Ieri a fost o zi foarte importantă. M-am decis în sfârşit să mă duc la un dentist ca să scap de o javră de măsea care m-a tot chinuit în ultima perioadă.

Toate bune şi frumoase. Speram că bagă acolo un cleşte, o scoate şi aia e totul. Nu. Greşit. Aproape două ore a durat toată treaba, timp în care am trecut prin mâinile a două doctoriţe şi am beneficiat de bucuria a trei anestezii locale, mulţi cleşti, o freză, ace de cusut, un ciocan şi-o daltă. Şi dă-i şi-mpinge şi trage, şi frezează şi taie, şi rupe şi scoate… Însă chestia care m-a amuzat cel mai mult a fost atunci când a doua doctoriţă mi-a spus, cu o voce blândă şi hazlie: „Trebuie să te tai un pic… Dar stai liniştit, o să te cos la loc!”. Cu greu m-am putut abţine să nu râd.

Ei bine, toată distracţia asta cu extracţia unei măsele m-a costat aproape 300 de lei. Şi mai am vreo două-trei probleme de rezolvat. Nu prea vreau să mă gândesc acum cât mă vor costa. Însă aş vrea să lansez un apel către toţi copiii: spălaţi-vă pe dinţi după fiecare masă, nu mai spargeţi bomboane între măsele şi duceţi-vă cât mai des la dentist! Nu de alta, dar e mai bine aşa decât să ajungi să ţi se bage-n gură dalta şi ciocanul 😀 .

Anunțuri

Tu ce zici?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s